“A fost odată ca niciodată…” Așa încep basmele clasice, care ne-au transformat copilăria într-o aventură plină de prinți, prințese și… Zmei. Iar dacă acești zmei ar fi trăit, sigur și-ar fi găsit lăcașul în plaiurile Sălajului la Grădina Zmeilor. Sau poate au făcut-o deja?
Pentru a afla, acolo vom merge și noi astăzi, să îi căutăm.
Grădina Zmeilor Grădina Zmeilor Grădina Zmeilor
Grădina Zmeilor – Pe urmele uriașilor
Bine, lăsând basmele pentru mai târziu, formațiunile bizare din Grădina Zmeilor (stânci înalte de până la 10 metri) au o explicație cât se poate de științifică și reală. Asta nu alungă misterul, nicidecum! Vei resimți magia locului fie că ai convingerea că este lăcașul zmeilor sau doar o minune a naturii. Deci, unde este Grădina Zmeilor și de ce trebuie să o vizitezi?
Răspunsul la prima întrebare e unul simplu: Grădina Zmeilor, arie protejată de interes național, se situează în județul Sălaj, la baza dealului Dumbrava, pe muntele Meseș.
A doua întrebare, însă… E mai dificilă. De ce să vizitezi? Să fie oare aerul curat și liniștea ce lipsește orașelor mari? Sau senzația de nesiguranță și nimicnicie pe care o ai stând lângă grandioasele formațiuni de piatră? Să fie misterul locului, sau frumusețea prin care Natura decorează Pământul?
Toate acesta sunt posibile răspunsuri la întrebarea: “De ce trebuie să vizitezi Grădina Zmeilor?”. Tu doar trebuie să-l alegi pe cel care rezonează cu tine.
Cât despre modul de formare, vorbim de eroziune: apa, vântul, înghețul, alunecările de teren, aceștia sunt factorii care de-a lungul timpului au modelat stâncile de piatră și continuă să o facă în continuare, oferindu-le forme care mai de care mai diverse. Bineînțeles, datorită formelor, au primit și nume sugestive: Fata Cătanii, Zmeul și Zmeoaica, Moșu, Călugării, Căpitanul, Acul Cleopatrei, Soldații, Eva, Dorobanțul, Degețelul și Sfinxul.
Vizitând această atracție turistică, vei simți cum zmeii te privesc pe ascuns, fără ca tu să îi poti vedea. Pădurea, tăcută, ar putea să îți șoptească povestea lor, iar micile vietăți ale pădurii, care mișună nestingherite pe pământul nisipos, vestesc trecerea ta pe acolo.
Ești pregătit pentru o excursie de basm?
Grădina Zmeilor Grădina Zmeilor Grădina Zmeilor Grădina Zmeilor Grădina Zmeilor Grădina Zmeilor Grădina Zmeilor
Acum, dacă tot suntem în județul Sălaj, de ce să ne limităm la un singur loc de vizitat? Sigur, Grădina Zmeilor este de-a dreptul spectaculoasă, dar județul mai are multe de oferit.
Așadar, ce alte atracții turistice mai poți vizita în județul Sălaj?
Grădina Botanica “Vasile Fati” – Călătorie în jurul pământului în câteva ore
Da, da, ai auzit bine! O călătorie în jurul pământului, la doar 11 km distanță de Grădina Zmeilor, în Jibou.
Zic despre călătoria în jurul pământului, deoarece aici, în Grădina Botanica “Vasile Fati” se regăsesc peste 5.000 de specii de plante, din toate zonele geografice ale lumii. Asta face din loc un adevărat paradis pentru cei pasionați de natură, și nu numai. Grădina Botanica dispune atât de o minunată grădină japoneza, acvarii, dar și de un mini-zoo, unde poți vedea păuni, cerbi, porci mistreți, fazani și multe alte specii de animale.
Iar dacă tot te afli aici, trebuie să vezi ansamblul castelului Wesselényi din Jibou, poate cel mai mare ansamblu în stil baroc din Transilvania, refăcut pe la 1700.
Ansamblul castelului Wesselényi Grădina Botanică Vasile Fatu
În timpul romanilor – Castrul roman Porolissum
Ia-ți tunica, toga și sandalele, și haide înapoi în anul 106. De ce tocmai atunci? Deoarece după al doilea război daco-roman, împăratul Traian a decis construirea unei așezări militare pe vechiul oraș Porolissum, pentru a bloca trecerea dinspre Carpați spre Dacia.
Complexul Arheologic Daco-Roman Porolissum este cel mai bine conservat sit arheologic de acest fel, aflându-se la 20 km de Grădina Botanica și doar 13 de Zalău. Aici nu numai că vei primi o bună lecție de istorie din partea ghizilor, ci anual ai ocazia de a te pune în pielea unui roman autentic. Nu degeaba am zis să vii pregătit! Aici se desfășoară Porolissum Fest, o reconstituire istorică a vietii din fosta provincie, caracterizată prin ritualuri, dansuri antice și ateliere de tot felul.
Mai ai răbdare?
Mai am un singur loc să-ți prezint!
Cetatea Medievală Báthory
Încheiem tot într-o notă istorică, mergând, de data aceasta, în secolul XIV. Cine-ar fi zis că se găsesc atâtea comori în Sălaj?! În centrul orașului Șimleu Silvaniei, la 30 de km distanță de Zalău, se ridică mândră, înfruntând trecerea timpului, Cetatea Medievală Báthory. Aceasta semnalează prezența arhitecturii renascentiste în Transilvania, dar și a unei familii ce se leagă strâns de istoria sa.
Dragonii există, nu numai în Middle Earth sau în Game of Thrones, ci și aici, în Transilvania – sau cel puțin așa spune legenda care se leagă de numele lui Ștefan Báthory. Acesta a fost principe al Transilvaniei în secolul XVI și rege al Poloniei. Legenda spune că Ștefan ar fi omorât un dragon ce sălășluia într-o peșteră din versanții Dealului Popos, drept pentru care apar cei 3 colți pe blazonul familiei Báthory. Pe lângă istorie și legende, cetatea are acel iz medieval ce te cuprinde cu totul și te duce într-o altă epocă.
Cetatea Medievală Báthory
Călătoria noastră din județul Sălaj a ajuns la final. Sper că poveștile cu zmei și dragoni nu te-au speriat, ci te-au făcut să vrei mai tare să îi vezi! Cine știe cum ucizi chiar tu unul?
Vino și convinge-te singur!
Grădina Zmeilor Grădina Zmeilor Grădina Zmeilor